marți, 1 mai 2018

Does this post contain hate speech?
Intrebarea sistemului la o discutie despre oportunitatea re/introducerii serviciului militar/civil obligatoriu

 PA-z shared a post.

Sustin de ani buni aici necesitatea reintroducerii obligativitatii serviciului militar/civil.
Mirel Palada
Francezii încep să-și dea seama că au din ce în ce mai mari probleme cu noile generații non-indo-europene de pe teritoriul lor și se gîndesc să reintroducă serviciul militar obligatoriu. La început, doar o lună.
De ce face asta Franța? Nu că ar avea nevoie de carne de tun proaspătă, căci războaiele zilele astea se duc cu personal din ce în ce mai specializat, pe care nu-l poți școli militar doar în cîteva luni. E o altă nevoie, e o nevoie socială.
Franța, ca și alte țări vestice, își vede pusă în primejdie baza valorică pe care se întemeiază orice persistență statală. Din ce în ce mai mulți tineri din noile generații sînt din ce în ce mai puțin fideli statului francez, ajungîndu-se deja la un punct critic în această privință, la o adevărată coloană a cincea care roade temeliile texturii sociale pe dinăuntru, ca niște cari prin mijlocul mobilei: nevăzuți, perseverenți, anonimi.
Se știe că orice stat național modern, de vreo trei-patru secole încoace, se sprijină pe capacitatea a trei instituții de a îndesa cu furca valorile necesare în fiecare nouă generație, de a transforma în mod permanent noile valuri de barbari în următoarea generație de cetățeni. Adică, în limbaj sociologic, de a-i socializa, de a-i face să internalizeze valoric cele necesare funcționării societății.
E vorba de armată, biserică și de școală. Faptul că Franța dă semne că simte nevoia să-și resocializeze cetățenii prin intermediul armatei este un semn clar că celelalte două dau rasol în scopul lor statal. Pentru cine știe să citească scrisul de pe zid, mene tekel fares, e semn evident că doar cu școala nu e îndeajuns să transformi micii barbari non-indo-europeni în următoarea generație de cetățeni. Căci despre biserică, știm că e moartă și îngropată în această privință de cel puțin 50 de ani în acest Occident secularizat.
Vă place geopolitica? Vă place Bizanțul? Vă place frica? Uite aici, chiar în fața ochilor voștri, spectacolul morcovului în fundul occidental. Luați și beți încet, că-i rece...
Comments
Ovidiu Stoica
Ovidiu Stoica E clar ca asta e motivul.... Suedia, alta tara cu probleme, a reintrodus si ea serviciul militar obligatoriu de la 1 ianuarie 2018. Chipurile din cauza 'pericolului rusesc'.
 
 
Prospectiv A-z
P A-z .
Buna ocazie/justificare! Cred ca la noi ar fi si problema ca Mos Teaca a 'privatizat' cazarmile... Insa n-ar fi o problema insurmontabila, cei din serviciul civil le-ar reconstrui.
 
 
Andrei Mocearov
Andrei Mocearov "micii barbari non-indo europeni" = fascism in stare pura. Avem nevoie de distribuirea unor asemenea texte domnule PA-z? Sau nu ati citit ce scrie acest individ?
 
 
PA-z 
Daca preiau ceva nu inseamna ca-s de acord (in intregime). Insa, din moment ce m-ati intrebat, raspunsul este:
NU, nu-i nevoie de fascism!

Acum, autorul, cunoscut online pentru un o retorica mai acida, poate sa nu fie de acord ca citatul acela ar fi de sorginte fascista.

Ideea pe care o urmaresc este aceea a unui serviviu militar obligatoriu. DUmneavoastra ce parere aveti despre asa ceva?
 
 
Andrei Mocearov
Andrei Mocearov PAz cu cine ne batem ?
PA-z
Aha, discutam/progresam.

Un serviciu militar are 2 functii:
1) Pe timp de pace, serviciul militar aduce oamenii impreuna--se cunosc mai bine, se ceaza experiente comune pe baza caraora se edifica mai departe coeziunea unui popor.
2) Pe timp de razboi, Romania se bate cu neprietenii prietenilor.

Observati va rog ca am mentionat serviciu militar/civil, asaincat tinerii sa poata opta.
 
 
Andrei Mocearov
Andrei Mocearov De acord 100% cu 1. Pentru mine serviciul militar a fost o lecție solida de viata. Totusi prefer să facem mai intai serviciul medical si educațional ( care sunt la minimul relativ istoric) si dupa aia sa ne gandim la serviciul militar obligatoriu
 
PA-z 
De toate ar fi nevoie.

Despre medici am scris, de exemplu, impreuna cu d-na Smaranda Dobrescu cand argumentam despre nevoia cresterii salariului minim pe economie; cazul emigratiei medicilor romani fiind o consecinta a mentinerii artificiale a productivitatii economiei romanesti prin cel mai mic salariu minim in UE.

Eu as propune renationalizarea sistemului medical. Aici in SUA toata lumea cu capul pe umeri isi da seama ca 'single payer' ar fi solutia-alternativa la sistemul privat de acum care nu creaza decat deficite in crestere si in/direct boala.

La educatie am sa va intreb pe dumneavoastra insa: Ce educa si califica Romania, forta de munca a altora?!

Tot aici am propus ca cei care absolva invatamant romanesc gratuit si vor sa plece sa achite o taxa daca n-au profesat in Romania un numar de ani.

P.S. Daca mi-e permisa o revenire pe tema serviciului militar obligatoriu. Oameni seriosi aici afirma ca starea perpetua de razboi in care se afla SUA se datoreaza SI faptului ca dupa Razboiul in Vietnam armata americana a trecut la una de voluntari. Argumentul este ca daca politicienii si razboinicii de fotoliu ar trebui sa-si trimita copiii la razboi, ei ar avea mai multa grija inainte sa se angajeze in aventurism militar oriunde.
 
 
Ioan Sorin Leoveanu De acord cu serviciul militar sau orice altă formă de informare și pregătire militară a tinerei generații. Armata profesionistă într-un război modern nu poate să stabilizeze și spatele frontului iar serviciile....
 
 
Petra Maria Sivu
Petra Maria Sivu Din punctul meu de vedere era nu numai informare-pregatire dar si educatia, modelarea emotiilor - interesant acest articol, chiar daca datat dec. 2016: http://www.capital.ro/era-bun-serviciul-militar...
Alexandru Stanescu
Alexandru Stanescu Si bine face !!!
Vă felicit d-le PA-z !
 
 
Constantin Balasoiu
Constantin Balasoiu Bate câmpii Palada. Europa se militarizează din alte motive. Amenințare teroristă în Vest, Rusia în Est, lumea islamica are folosește arme chimice, plus trendul general, China de ex cu 7% în 2017. Și atunci bugetele astea militare super mărite, acțiunile lor etc nu pot fi extinse fără suportul populației. Nu pot risca să fie confruntați cu vreo mișcare contra culturală care luptă împotriva ta din stradă din te miri ce. Oricum nu se mai pot baza numai pe campaniile lor, mass media, parlamente etc.
Altfel nicio noutate, cartea lui p bruckner, melancolia democrației, care vedea în prăbușirea regimurilor comuniste începutul sfârșitului democrației occidentale s ar putea să fie vizionară. Occidentul strânge rândurile și se militarizează cum a făcut când adversarul lui era blocul comunist. A găsit în amenințarea islamic teroristă, orientul turbulent etc ceea ce pierduse prin prăbușirea comunismului
 
PA-z 
Ati ales sa dezvoltati exclusiv pe ideea functiei serviciului militar in timp de razboi. Pe aceasta am inclus-o doar pentru completitudine.

Da, este corect "prăbușirea regimurilor comuniste începutul sfârșitului democrației occidentale", insa Bruckner stabileste cumva si cauzalitate intre cele 2?
 
 
Constantin Balasoiu
Constantin Balasoiu Pai de ce pe timp de război? Nu faci serviciu militar atunci.
Bun, uitați vă pe bugetele militare ale statelor. Macron anunța la începutul anului că l dublează. Asta după ce predecesorul lui a făcut și el același lucru. Trendul militarizarii e general
, SUA, China etc, cu bugete uriașe.
SUA tocmai a declanșat o campanie contra capacităților nucleare ale iranului pe baza unor declarații făcute de Israel. Locul Coreei de N n a rămas vacant.
Spirala asta a militarizării nu p lasă pe dinafară tocmai populația.
 
 
Constantin Balasoiu
Constantin Balasoiu Citiți i cartea lui Bruckner, e micuță
 
PA-z
Faci serviciul militar pe timp de pace, pe timp de razboi se cheama mobilizare generala. Numai ca mobilizarea cetatenilor fara serviciu militar este greoaie, daca nu inutila tinand cont de viteza cu care se poarta razboiul azi.


Bugetele militare cresc din multe motive:
1) pentru ca Trump a conditionat suportul NATO de crestere;
2) pentru ca e un fel *legitim* de a stimula economia pe deficit;
3) pentru a semnaliza ca iti meriti statutul de putere
etc.

Povestea asta cu cresterea capacitatii militare, cu pondere mai mare a materialului fata de uman, reflecta o slabiciune a societatilor supra-indestulate. Nu-i o virtute, nici dpdv militar, nici dpdv cetatenesc...
 
Smaranda Dobrescu
Smaranda Dobrescu In privinta imbunatatirii serviciilor medicale consider ca sistemul public trebuie sa fie eliberat de coplati, sa acorde ingrijiri complete asiguratilor, inclusiv investigatii si analize si sa fie despartit complet de sistemul privat. Asta inseamna ca personalul medical bugetar, in prezent salarizat aproape corespunzator calificarii si raspunderii muncii sa nu poata lucra si in sistemul privat ca sa-si trimita pacientii de la cabinetul din spitalul de stat lipsit de dotari la cabinetul particular bine garnisit. Fara coplati si fara plata investigatiilor imagistice si a analizelor de laborator, extrem de scumpe, morbiditatea va scadea foarte repede. Pensionarii in special nu-si pot permite accesul la investigatii complete si necesare. Pe de alta parte, datorita abonamentelor facute de marile companii salariatilor la centre medicale private, acestea au ajuns sa faca programari peste 2-3 saptamani, indiferent de urgente. Din pacate, personalul medical in general nu sustine aceasta idee. Singurul care o sustine si se lupta cu morile de vant liberale este Raed Arafat.

In ce priveste educatia nu pot sa am idei in toate aspectele, multe, complexe si care cer o pregatire speciala pedagogica, etc. Ma pronunt doar in legatura cu vesnica dilema: Invatamant orientat dupa piata sau invatamant universal? Studiile facute de altii, asupra carora m-am aplecat in dese randuri prezentau avantaje si dezavantaje ale fixarii pe unul sau altul din modele. In anii trecuti o pregatire universala (in toate domeniile de invatamant) asigura competente tinerilor care plecau sa lucreze in strainatate unde piata muncii poate era mai diversificata ca cerinte. Pregatindu-se in stiinte umaniste, jurnalistica, etc, tinerii absolventi plecau afara sa munceasca, la noi fiind cam epuizata cererea. Si era bine pentru ei. Dar fenomenul neputand fi controlat si hemoragia de tineri educati mentinandu-se la cote inalte, gandesc ca acum sistemul educational ar trebui sa aibe prioritati (nu exclusivitati) pe pregatirea in ramurile cerute de piata. Tinerii vor invoca veniturile poate cand doresc sa plece, dar nu pregatirea personala in contradictie cu oferta de locuri de munca. Dinamica modificarilor de cereri nu este atat de mare incat ciclul universitar, de exemplu sa distorsioneze nevoile din urma cu 4 ani.
 
 
Ovidiu Stoica
Ovidiu Stoica Eu as conditiona dreptul de vot si dreptul de a fi ales in functii publice, deci cetatenia deplina, de serviciul militar sau civil...Idea aici e ca oamenii pretuiesc doar ce au platit (au sacrificat) pentru ca sa obtina. ..Idea e preluata din nuvela "Starship Troopers" a lui Heinlein "service guarantees citizenship" ...Doar asa vom avea cetateni si oameni politici "responsabili", adica pentru care tara si comunitatea nationala inseamna ceva. Asta ar putea fi rolul serviciului militar/civil..Desi bineinteles nu e suficient. Ar fi nevoie de o schimbare a sistemului valorilor, a caracterului romanului. O societate in care cei pretuiti (status social) si promovati public sunt cei care au dat dovada de aceasta capacitate de sacrificiu si au contribuit la binele comun.
 
 
Constantin Balasoiu
Constantin Balasoiu Nu știu ce e cetățenie deplină dar ideea lui Heinlein e chiar minunată, p primi utilizări extensiv, politici publice, sociale etc. La noi a și primit, adică dacă cetățenia se primește pe de a moaca, viața în schimb se câștigă. Sau nu, depinde. Tabloul social vorbește de la sine
 
 
Ovidiu Stoica
Ovidiu Stoica Constantin Balasoiu "deplina" e cand ai toate drepturile, in cazul asta cele "politice" (vot, functii publice) sunt restranse doar la cei care le merita..altele (viata, proprietate, protectie, etc.) raman garantate tuturor.
 
 
Constantin Balasoiu
Constantin Balasoiu Bun cetățenia e altceva, țara nu e un templu shaolin, o sectă etc unde doar dovedind anumite calități sau merite poți intra
 
 
Ovidiu Stoica
Ovidiu Stoica Constantin Balasoiu Asta este cetatenia, suma drepturilor. Unele pot fi garantate fara vre-un merit, doar prin simplul fapt ca te-ai nascut in tara respectiva..altele insa, in special cele politice, ti se poate cere sa demonstrezi ca le meriti.
 
 
Constantin Balasoiu
Constantin Balasoiu Ce să demonstrezi? E suficient să fii un adult în toate mințile.
 
 
Andrei Mocearov
Andrei Mocearov Inteleg ca propuneti vot cenzitar!? De exemplu, un savant, care lucrează la un institut de cercetare, contra unui salariu decent si nu a facut serviciul militar / civil sa nu poata vota?
 
 
Smaranda Dobrescu
Smaranda Dobrescu Restrangerea drepturilor civile se face prin instanta iar aceasta
neindeplinire a stagiului ar trebui introdusa in Codul penal. . Altfel nu vad cum un roman ar putea fi obligat sa nu participe la viata cetatii. O indatorire civica nu vad cum ar putea fi transformata intr-o obligatie purtatoare de sanctiuni. Nu e cam dictatorial?
 
 
Andrei Mocearov
Andrei Mocearov Votul cenzitar este un salt înapoi cu peste 200 de ani, înaintea Revoluției franceze.
 
 
Constantin Balasoiu
Constantin Balasoiu Nu e dictatorial, e mai rău. Pe vremuri, doar dacă vroiai să devii vânător aveai nevoie să faci armata (azi nici măcar), în rest dacă dintr un motiv sau altul nu te puteai achita de serviciul militar, nu ți erau închise decât porțile armatei. Oricum să vrei să generalizezi asta sub argumentul ca lumea trebuie meritată dacă vrem să trăim în ea e trăznet.
 
 
Ovidiu Stoica
Ovidiu Stoica Smaranda Dobrescu ...Nu ati inteles idea mea (sau a lui Heinlein) d-na Dobrescu. Indeplinirea acestui "serviciu" tocmai ca nu este obligatorie, este voluntara, insa acordarea 'drepturilor politice' este conditionata de avea indeplinit acest serviciu... Daca nu esti interesat atunci poti sa optezi sa ramani in afara politicului, pur si simplu refuzi sa efectuezi serviciul..Iar daca zici ca esti interesat de ce se intampla cu tara si cu comunitatea nationala in general, daca zici ca esti capabil moral de mai mult decat sa iti urmaresti doar interesul tau personal, atunci ai ocazia sa dovedesti asta si sa obtii aceste drepturi politice...Nici averea nici inteligenta/educatia formala/ nu conteaza aici ci doar un anume caracter, sistem de valori....In plus, mai exista aici un aspect, psihologic, subliniat de Heinlein. Unul care face parte intima din acest proces, care nu poate fi separat de el decat in mod abstract (asa cum doar abstract poti separa "forma" de "culoarea" unui obiect). Oamenii pun pret, valorizeaza, doar ceea au obtinut prin efort si sacrificiu. Serviciul insusi este in buna masura cel care creaza caracterul cetatenului, este ceea ce il face sa realizeze (si sa internalizeze in sistemul lui de valori) valoarea, privilegiul, importanta cetateniei.
 
 
Constantin Balasoiu
Constantin Balasoiu Propagandă de război, Heinlein face carieră cu cărțile astea în plin război rece, iar cartea ta, când America se pregătea să ia locul Fr în Indochina, Vietnam. No, thanks
PA-z
"Propagandă de război, Heinlein face carieră cu cărțile astea în plin război rece, iar cartea ta, când America se pregătea să ia locul Fr în Indochina, Vietnam. "

Pai suntem in razboi, domnule Constantin Balasoiu. Un razboi la nivel mare, cat si un razboi la nivel mai mic purtat intre romani.

Eu nu stiu cine este sau ce a scris Heinlein, insa cu putina rabdare vom vedea ca *votul cenzitar*, cum l-a numit d-l Mocearov, nu ar fi cea mai mare transformare prin care vom trece.
 
 
Smaranda Dobrescu
Smaranda Dobrescu Ovidiu Stoica Daca as mai intelege imposibilitatea participarii active la viata politica in cazul optiunii de a nu efectua niciunul din cele doua stagii, lucru pe care eu l-as asimila cu lipsa exercitarii unei cariere profesionale minime ca o conditie de accedere in politica, interdictia de a vota nu o pot intelege. Suedezul vorbeste de ambele. Asta schimba complet tipul de stat si democratia acestuia in consecinta.
 
 
Constantin Balasoiu
Constantin Balasoiu Vot cenzitar?! Nu suntem nebuni. Sau poate că suntem. În orice caz dacă asta e direcția voastră p e mine să nu vă mai bizuiți
Iar din războiul asta aș cere să sr consemneze un amănunt, ne lipsesc inamicii
 
PA-z
Nu sariti la concluzii, domnule Balasoiu! Am scris *vot cenzitar* intre stelute din 2 motive:
1) sa arat ca este pur si simplu o expresie, a carei semnificatie nu este predeterminata;

2) sa incerc sa imping discutia dincolo de tabuuri. Dupa cum stim, conceptul/ideea de caine nu musca.

P.S. Stiati ca in drumul unui imigrant in SUA catre cetatenie esti intrebat de o duzina de ori in scris daca esti dispus sa te inrolezi in armata la nevoie? Stiu, n-are legatura directa cu ce discutam, insa se vrea o idee in plus despre conceptia altora despre cetatenie/drepturi etc.
 
 
Ovidiu Stoica
Ovidiu Stoica Smaranda Dobrescu Nu poate fi asimilat deloc cu " lipsa exercitarii unei cariere". O cariera o exerciti in interes personal, serviciul este in interesul public, asta e ceva ce tine chiar de esenta ideii...In Suedia, si in Franta, idea reintroducerii serviciului militar are in subtext, asa cum foarte bine observa Mirel Palada, folosirea acestui proces "psiho-politic" pentru a integra social populatia tot mai problematica si enclavizata de tineri migranti arabo-africani (sau copii de imigranti, prima sau a doua generatie. sunt aceleasi probleme si cu ei )..Ce succes va avea vom vedea dar Palada observa corect care e motivul real. Franta a avut succes in secolul 19 in folosi serviciul militar in acest scop.
 
 
Smaranda Dobrescu
Smaranda Dobrescu   Ovidiu Stoica, eu sunt de acord cu obligativitatea stagiului civic/militar. Pregatirea teoretica facuta de suedez abia ca complica lucrurile. Nu am asimilat cele doua actiuni care te pot exonera de la participarea la viata politica decat ca presupun ambele o masura punitiva. Cea propusa de mine rezulta din observatiile mele de 16 ani in Parlament in care perioada mi-a devenit clar ca un tanar absolvent de liceu sau facultate nu stie nimic din responsabilitatea indeplinirii unei sarcini, unui termen in interesul general De aici deriva nevoia de atentie in a-si rezolva stagiul de cariera. Doar asa seamana. In politica esti tot in serviciul poporului.
 

PA-z
De acord,
Smaranda, cu o singura exceptie: "In politica esti tot in serviciul poporului." A fi in politica AZI e un privilegiu care de multe ori se rasfrange negativ asupra comunitatii.
 
Smaranda Dobrescu
Smaranda Dobrescu  PA-z De exemplu?
 
PA-z
KWJ, Dragnea, Udrea, Basescu, Vanghelie, Chichirau samd.


Ca veni vorba, ce contraexemple (mai) avem azi, Smaranda?
 
 
Smaranda Dobrescu
Smaranda Dobrescu Adica exceptiile de la un comportament general, stipulat de altfel in Constitutie. Sunt si oameni corecti, specialisti in domeniul lor, care nefiindu-le permise exercitarea altor meserii sau afaceri castiga mai putin in politica decat le-ar permite potentialul nativ si prelucrat. Este dificil in perioada asta de politica slaba, fara rezultate bune pentru oameni sa gasesti argumente in favoarea politicienilor. Si nu o voi face pentru ca prospectivii au o viziune mult mai putin resentimentara si mai obiectiva asupra acestor lucruri.\
 
 
Andrei Mocearov
Andrei Mocearov Ovidiu Stoica O carieră nu foloseste deopotrivă interesului personal si interesului comunității? Comunitatea nu câștigă nimic daca un inginer proiectează un avion?
 
Smaranda Dobrescu
Smaranda Dobrescu  PA-z, contesti ca "In politica esti tot in serviciul poporului."

Constitutie

ARTICOLUL 69
(1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.

(2) Orice mandat imperativ este nul.

Daca sunt prea pedanta cu legile, ma scuz, caci doar cunoscandu-le te poti apara de propriile erori.
 
PA-z
Smaranda, nu inteleg "Adica exceptiile de la un comportament general, stipulat de altfel in Constitutie."


Eu intrebam de contraexemple, adica politicieni dedicati oamenilor inaintea intereselor proprii. Ce-i stipulat in Constitutie, faptul ca Dragnea are dreptul la o avere oficiala de cca 120 milioane RON in timp ce atatia mor de foame in Romania unde la putere este un partid nominal de Stanga? Sau ca natangul dela Cotroceni are 6 case din 'meditatii' nefiscalizate? SAMD

In partea asta a garlei, Clintonii si Obama ies din politica cu zeci de milioane? Sigur, sunt bani obtinuti dupa exercitarea mandatului, cu chitante in regula, dela prezentari de o ora la Goldman Sachs pentru care primesc juma de milion de dolari.
 
 
Ovidiu Stoica
Ovidiu Stoica Andrei Mocearov Castiga cat castiga atunci cand importa gaz din Rusia, adica castiga cat plateste ...Sunt lucruri diferite aici, 'serviciul' de care vorbeste Heinlein nu e asimilabil serviciilor comerciale, de fapt -in termeni morali- e exact opusul lor.
 
 
Smaranda Dobrescu
Smaranda Dobrescu PA-z Comportamentul general, acela de a fi in slujba poporului e stipulat in Constitutie, dupa cum am completat. Cei care se abat de la misiunea lor, sunt deferibili Justitiei, in speranta judecatii drepte si pentru pungasi si pentru cei corecti. Ideea e ca atat armata cat si cariera necesara in politica se fac in interesul poporului.
 
 
PA-z
In Constitutia Romaniei sunt stipulate multe--suveranitatea, statul social samd.


Oricum, discutia risca sa degenereze, asa ca eu spunand ce am avut de spus pana acum, las pe altii sa completeze.
 
 
Andrei Mocearov
Andrei Mocearov Am plecat de la un text in care serviciul militar este invocat ca instrument de educare a "micilor bărbari non indo-europeni" si am ajuns la votul cenzitar. Imi pare rau, eu ma retrag din discuția asta, cu observația că trăim probabil cele mai negre timpuri din istoria omenirii. Si au fost destule momente negre.
 
 
Draghi Puterity
Draghi Puterity Nu ar fi mai util un serviciu social? La care sa participe si femeile.
 
PA-z
Re/citeste cu atentie, serviciul social e alternativa la cel militar.
 
PA-z
Facebook tocmai intreaba administratorii Atelier *Grupul Prospectiv* daca postarea d-lui Mirel Palada contine 'hate speech'... 

Niciun comentariu: